Anchetă socială vârstnici este expresia care sperie, pentru că sună ca o „verificare” sau ca o „anchetă” în sens penal. În realitate, de cele mai multe ori, este un instrument de evaluare: statul încearcă să înțeleagă ce nevoi are o persoană vârstnică, cât de vulnerabilă este și ce sprijin poate primi — acasă, în comunitate sau, dacă nu se poate altfel, într-un serviciu rezidențial.
Iar când familia e departe, epuizată sau în conflict, ancheta socială devine, uneori, singura „fotografie” oficială a situației.
Mai jos găsești clar: când intervine SPAS/DGASPC, cum arată ancheta socială, ce drepturi are seniorul și ce măsuri pot urma.
1) Cine sunt SPAS și DGASPC (și de ce e important să nu le confundăm)
SPAS = „prima ușă” (de regulă, la Primărie)
Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) este structura locală (în comună/oraș/municipiu) care, în practică, gestionează sesizările și evaluările inițiale pentru persoane vulnerabile și construiește planul de intervenție pentru servicii sociale. În sistemul de servicii sociale, intervenția se bazează pe evaluare inițială → plan de intervenție → furnizare/monitorizare.
Legea care guvernează direct evaluarea la vârstnici spune clar: nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială.
DGASPC = sprijin județean, mai ales pe „cazuri complexe” (și dizabilitate)
DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) este, de regulă, la nivel județean (sau sectoare în București) și intră mai des în scenă când:
-
cazul are componentă de dizabilitate (certificat de handicap, evaluare complexă etc.);
-
e nevoie de servicii specializate care țin de structuri județene;
-
sau există situații care cer intervenții coordonate.
De exemplu, pentru adulții cu handicap, comisia de evaluare funcționează în legătură cu DGASPC, iar în cadrul DGASPC există serviciul de evaluare complexă.
2) Când intră statul în scenă: cele mai frecvente „declanșatoare”
În practică, apar câteva situații tipice în care SPAS/DGASPC sunt sesizate sau obligate să intervină.
A) Când seniorul e dependent sau nu se mai poate gospodări
Legea despre asistența persoanelor vârstnice definește situațiile de vulnerabilitate și include lipsa veniturilor suficiente, imposibilitatea de a se gospodări, nevoi sociomedicale etc.
În astfel de cazuri, evaluarea se poate face inclusiv prin grila națională (grade de dependență).
B) Când există risc de abuz/neglijare/violență (inclusiv „auto-neglijare” gravă)
Legea prevede servicii de prevenire și combatere a abuzului și neglijării pentru persoanele vârstnice, prin grija SPAS și a altor autorități.
Mai mult, legislația asistenței sociale introduce explicit mecanismul: dacă profesioniști (polițist, medic de familie, asistent medical etc.) observă o posibilă situație de risc de abuz/neglijență asupra persoanei vârstnice dependente, ei informează SPAS.
C) Când se solicită servicii/beneficii sociale (ajutor de urgență, sprijin comunitar etc.)
Asistența socială include atât beneficii, cât și servicii sociale, iar intervențiile sunt făcute de autorități centrale/locale, în condițiile legii.
D) Când familia cere internarea într-un cămin/centru rezidențial
Accesul într-un cămin are criterii de prioritate (ex.: nevoie medicală permanentă, lipsa susținătorilor legali sau imposibilitatea acestora de a-și îndeplini obligațiile etc.).
În practică, aproape întotdeauna ți se va cere o evaluare socială și stabilirea gradului de dependență, acolo unde e cazul.
3) Ce este, de fapt, ancheta socială pentru vârstnici
Ancheta socială este documentul prin care se evaluează nevoile și contextul de viață al seniorului. Legea spune explicit ce stă la baza ei: afecțiuni care necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări, condițiile de locuit și veniturile efective/potențiale necesare unui minim de trai.
Important: ancheta socială nu este (în mod normal) o sancțiune, ci un instrument folosit pentru:
-
acordarea asistenței sociale;
-
întocmirea planului de intervenție și, după caz, a planului individualizat de îngrijire/asistență.
4) Cum se desfășoară, de regulă, ancheta socială (pas cu pas)
Poate varia între localități, dar fluxul tipic arată așa:
Pasul 1: Sesizare / cerere
Poate fi făcută de:
-
senior;
-
aparținător/reprezentant;
-
medic de familie, vecin, poliție, spital, preot, ONG etc. (mai ales în cazuri de risc).
Pasul 2: Evaluare inițială și vizită la domiciliu
SPAS strânge date, discută cu seniorul (și cu familia, dacă e cazul), observă mediul, riscurile și resursele reale.
Pasul 3: Stabilirea gradului de dependență (dacă e cazul)
Pentru situații de pierdere a autonomiei, se folosesc criterii/grilă de încadrare în grade de dependență.
Pasul 4: Plan de intervenție (și, uneori, plan individualizat)
Serviciile sociale se furnizează pe baza planului de intervenție/planului individualizat, elaborat de asistentul social, cu acordul și participarea beneficiarului sau a reprezentantului legal.
Pasul 5: Trimitere către „evaluare complexă” (doar în anumite situații)
Dacă seniorul are și componentă de dizabilitate (sau e necesară încadrarea în grad de handicap), intră în scenă circuitul DGASPC (serviciu de evaluare complexă / comisie).
5) Ce măsuri pot urma după ancheta socială (ce poate propune statul)
În funcție de rezultate, pot apărea măsuri de sprijin, nu „pedepse”. Cele mai frecvente:
A) Sprijin la domiciliu (când se poate)
-
îngrijiri la domiciliu (dacă există furnizori/servicii disponibile și licențiate în zonă);
-
masă pe roți / ajutor material punctual;
-
suport comunitar, monitorizare, vizite (în funcție de resurse locale);
-
trimitere către servicii medicale / medic de familie pentru management de risc.
(În practică, disponibilitatea depinde mult de fiecare localitate, dar baza legală e că serviciile sociale se acordă în baza planului și sunt monitorizate/revaluate periodic.)
B) Admitere într-un centru rezidențial / cămin (când nu se mai poate acasă)
Când riscul e mare și nu există soluții viabile la domiciliu, ancheta socială și evaluarea dependenței pot susține admiterea în cămin, conform criteriilor de prioritate.
C) Măsuri de protecție în caz de abuz/neglijare
Legea indică implicarea SPAS, a autorității tutelare/instanței de tutelă și a poliției locale, în prevenire și intervenție în regim de urgență.
D) Control / verificări (când sunt suspiciuni serioase sau încălcări de drepturi)
Respectarea drepturilor persoanelor vârstnice poate fi verificată de inspectorii sociali, inclusiv prin controale inopinate și misiuni de investigare socială.
6) Ce documente ajută (și ce întrebări se pun, în mod realist)
De regulă, te ajută să ai pregătite:
-
CI senior + aparținător (dacă depui cererea);
-
talon pensie / dovezi venituri;
-
acte medicale recente (scrisoare medicală, bilet de externare, tratament);
-
acte locuință (sau clarificare: proprietar/chiriaș, condiții);
-
contact medic de familie și persoane de sprijin (vecin, rudă, îngrijitor).
Întrebările sunt, de obicei, despre:
-
autonomie (mâncare, igienă, medicație, mobilitate);
-
siguranță (căderi, confuzie, risc de incendiu/gaz);
-
rețea de suport (cine sună, cine vine, cine are cheie);
-
resurse (venituri, cheltuieli, acces la servicii).
7) Drepturile seniorului în timpul anchetei (și ce ai voie să ceri)
Două repere esențiale:
-
intervenția prin servicii sociale se face pe baza unui plan, cu acordul și participarea beneficiarului (sau a reprezentantului legal).
-
ancheta socială este despre evaluarea nevoilor și condițiilor de viață — nu despre rușinare, moralizare sau „vină”.
În practică, ai voie să ceri:
-
să ți se explice clar scopul evaluării;
-
să primești (la cerere) informații despre pașii următori;
-
reevaluare / completări dacă apar date noi;
-
să formulezi sesizări dacă simți încălcări de demnitate sau viață privată.
8) Când e urgent: semnale că nu mai e „doar o dificultate”
Sună la 112 sau cere intervenție rapidă când există:
-
căderi repetate + imposibilitate de ridicare;
-
confuzie severă / rătăcire / risc de auto-vătămare;
-
lipsă de hrană/apă/căldură în mod constant;
-
semne de abuz (vânătăi inexplicabile, frică, izolare forțată, bani dispăruți).
În paralel, o sesizare către SPAS poate declanșa evaluarea și planul de intervenție.







