Apel 112 este, de cele mai multe ori, primul gest făcut într-un moment limită. La celălalt capăt al firului începe un lanț al salvării, în care fiecare secundă contează, iar fiecare informație transmisă corect poate face diferența dintre viață și moarte.
Și totuși, realitatea arată că o parte semnificativă din apeluri nu sunt urgențe reale. În România, în 2025, 36,16% dintre apelurile către 112 au fost nejustificate / non-urgente, dintr-un total de 8.809.009 apeluri.
Asta înseamnă aproximativ 3,2 milioane de apeluri care au ocupat liniile și operatorii fără să fie nevoie de intervenție de urgență (calculat din datele de mai sus).
Pentru familiile cu vârstnici, zona “gri” e și mai mare: uneori nu știi dacă e urgență sau “doar o sperietură”. Aici intervine diferența dintre panică și procedură. Iar aici teleasistența (Telesenior) are un rol crucial: filtrează alarmele false și păstrează 112 pentru ceea ce trebuie să rămână: urgențele reale.
Ce înseamnă, concret, „apel 112 responsabil”
112 nu este un număr de informații, nici un “call center” pentru probleme administrative. Este numărul unic de urgență. În România, apelurile sunt preluate de STS și redirecționate către agențiile de intervenție (Ambulanță, Poliție, Pompieri).
Un apel 112 responsabil înseamnă:
-
suni când există pericol real și imediat pentru viață, sănătate, siguranță;
-
spui clar: ce s-a întâmplat, adresa exactă, numărul tău și datele esențiale (operatorul te va ghida prin întrebări).
-
nu folosești 112 pentru “verificări”, “întrebări”, “nemulțumiri” sau situații non-urgente.
În plus, apelarea abuzivă și alertarea falsă sunt sancționate prin legislație (amenzi și sancțiuni progresive).
De ce apar “alarmele false” în familiile cu vârstnici
În zona de ajutor vârstnici, multe situații pornesc așa:
-
“Mi-e puțin rău, dar trece.”
-
“Am alunecat, dar cred că e ok.”
-
“Nu răspunde la telefon… ce fac?”
Aparținătorii (mai ales diaspora) se confruntă cu două frici opuse:
-
dacă sun prea târziu?
-
dacă sun degeaba și ocup 112?
Tocmai de aceea există soluții de monitorizare și intervenție rapidă care fac trierea înainte de 112.
Cum teleasistența separă urgențele reale de situațiile non-urgente
Gândește teleasistența ca pe un “filtru” profesionist între:
-
îngrijorarea legitimă (dar ne-urgentă)
și -
urgența reală (care trebuie să ajungă la 112 imediat)
În practică, teleasistența folosește o procedură de triere:
-
apare un semnal (Buton SOS / detectare cădere / apel de rutină care indică o problemă);
-
se face o evaluare rapidă (“ce s-a întâmplat?”, “respiră bine?”, “e conștient?”, “poate vorbi?”, “există sângerare/durere severă?”);
-
se decide intervenția potrivită:
-
112 (dacă e urgență reală),
-
contacte desemnate (familie/vecin/îngrijitor),
-
recomandare de consult/monitorizare (când nu e urgență).
-
Asta înseamnă, concret, că 112 rămâne pentru cazurile grave, iar situațiile “la limită” sunt gestionate fără panică și fără risipă de resurse.
Monitorizare și intervenție rapidă: fluxul simplu (care reduce apelurile non-urgente)
Un model eficient arată așa:
1) Semnalul
-
seniorul apasă SOS (“nu mă simt bine”, amețeală, durere, panică)
-
sau se declanșează automat o alertă (ex. detectare de cădere)
2) Verificarea
-
operatorul confirmă starea și strânge informații minimale (exact tipul de întrebări pe care și 112 le cere: ce urgență este, adresa, număr de contact).
3) Decizia
-
dacă sunt semne clare de urgență → apel 112
-
dacă nu sunt semne de urgență → planul alternativ (familie/vecin/îngrijitor, monitorizare, recomandare medicală)
4) Urmărirea
-
nu rămâne “în aer”: cazul e urmărit până la clarificare și stabilizare.
Rezultatul: mai puține apeluri la 112 “din frică”, dar mai multe apeluri corecte atunci când chiar e nevoie.
Exemple clare: când e 112 și când nu (în contextul vârstnicilor)
Nu există listă perfectă, dar există repere sănătoase.
Apelezi 112 (de regulă) când apar semne de pericol imediat
Fiipregătit (platformă de pregătire pentru situații de urgență) enumeră situații tipice pentru 112, precum persoană inconștientă, probleme respiratorii severe, hemoragie gravă etc.
La vârstnici, exemple frecvente:
-
persoana este inconștientă / confuzie severă brusc instalată
-
respirație foarte grea, cianoză, sufocare
-
durere toracică severă
-
cădere cu traumatism major / suspiciune fractură / sângerare importantă
-
semne sugestive de AVC (asimetrie facială, vorbire afectată, slăbiciune pe o parte)
NU e 112 (de obicei), dar e totuși o problemă de rezolvat
-
“mă doare de câteva zile”, fără agravare bruscă și fără semne de risc imediat
-
nelămuriri despre rețete / programări / trimiteri
-
tensiune ușor crescută fără simptome grave (în funcție de planul medical)
-
nevoie de “verificare” pentru că nu răspunde la telefon, dar nu există alte semne (aici ajută triage-ul teleasistenței)apel 112
De ce e importantă filtrarea (beneficiu pentru toată lumea)
-
Pentru vârstnic: primește ajutor potrivit, la timp, fără să fie speriat de o escaladare inutilă.
-
Pentru familie: scade anxietatea (“nu decid singur dacă e 112”).
-
Pentru sistem: 112 rămâne mai disponibil pentru cazurile care chiar pun viața în pericol.
Și, la nivel macro, se vede de ce e esențial: chiar și cu îmbunătățiri în timp (de la ~62% apeluri nejustificate în 2015 la ~36% în 2025), volumul non-urgent rămâne mare.
Concluzie
Apel 112 responsabil înseamnă să păstrăm 112 pentru urgențe reale, iar în rest să avem un plan care nu depinde de panică.
Teleasistența (Telesenior) face exact această diferență prin monitorizare și intervenție rapidă: evaluează, filtrează alarmele false și escaladează către 112 doar ceea ce are nevoie de intervenție imediată — oferind ajutor vârstnici la timp și cu cap.







